Cum vă puteţi implementa proiectele astfel încât să nu apară nereguli care să ducă la refuzarea rambursării? Cum vă vor fi verificate la faţa locului procedurile de achiziţie publică? Cum vor fi tratate neregulile?
Seminarul dezbate aceste probleme şi propune soluţii care să vă pregătească pentru a trece cu succes prin control.
Chiar la inceputul anului, seful Consiliului Judetean Arges a fost acuzat ca a deturnat fonduri euopene si ca nu a respectat legea achizitiilor publice. Anul trecut, trei primari de comune şi mai mulţi reprezentanţi de firme au fost condamnaţi definitiv pentru diferite infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE. Prejudiciile pornesc de la câteva sute de euro, până la circa 100.000 de euro. Pedepsele primite: amenzi penale şi închisoare de la câteva luni, până la maximum 4 ani, cu suspendare condiţionată.
Aceste situatii pot si trebuie să fie evitate!
Seminarul se adreseaza:
- Beneficiarilor de fondurilor europene structurale şi pentru
agricultură;
- Potenţialilor beneficiari, organizaţii care au depus cereri de finanţare
şi aşteaptă să le fie aprobate proiectele;
- Consultanţilor specializaţi în fonduri structurale.

În ce fel veţi beneficia:
- Obţineţi informaţii care vă pregătesc pentru a trece cu bine prin
controlul
financiar şi prin controalele la faţa locului,
- Aflaţi ce documente vi se pot solicita şi cum să vi le pregătiţi,
- Aflaţi, chiar de la cei care urmează să vă controleze, cum să nu
ajungeţi
în situaţia de a vi se refuza rambursarea cheltuielilor,
- Descoperiţi greşelile care pot duce la declararea cheltuielilor
proiectului
dumneavoastră ca neeligibile,
- Învaţaţi de la experţi cum să preveniţi neregulile şi, astfel, să evitaţi
corecţiile financiare,
- Beneficiaţi de numeroase studii de caz şi exemple de bune practici,
- Aveţi ocazia să vă expuneţi propriile cazuri şi să obţineţi sfaturi
personalizate chiar de la cei care vin în control,
- Vă întâlniţi si cu alţi beneficiari de fonduri europene şi faceţi schimb
de
experienţă.
Desfăşurare:
| Bucuresti | - 10 martie, ora 9:00 - Hotel Howard Johnson |
| Timişoara | - 21 martie, ora 9:00 - Centrul Regional de Afaceri |
| Cluj | - 22 martie, ora 9:00 - Hotel Golden Tulip Ana Dome |
| Sibiu | - 23 martie, ora 9:00 - Hotel Continental |
| Iasi | - 11 aprilie, ora 9:30 - Hotel Ramada |
| Galati | - 12 aprilie, ora 9:30 - Centrul de Afaceri Dunărea |
| Rm.Valcea | - 6 iunie, ora 9:30 - Grand Hotel Sofianu |
| Bucuresti | - 8 iunie, ora 9:30 - Hotel Howard Johnson |
Program Rm.Vâlcea, Bucuresti:
| 09:30 - 11:30 | Prezentare generală a nivelurilor de control: Vorbitori: Specialisti in control financiar din cadrul Autoritatilor de Management sau care au lucrat pana de curand in cadrul acestor autoritati |
| 11:30 - 11:45 | Pauză de cafea |
| 11:45 - 13:00 | Ateliere de lucru Ce este pista de audit şi cum se asigură în cazul proiectelor finanţate prin: |
| 1. POSDRU - vorbitor: Cosmin Meleca - Director General AM POSDRU (2010) 2. POR - vorbitor: Doina Surcel - Director AM POR/ Adela Voicu - Consilier DGAPP/MDRT. 3. POSCCE - vorbitor: Cătălina Meliţă - (Director General AM POSCCE (2006- 2010) 4. PNDR - vorbitor: Cătălin Robu - Director APDRP |
|
| 13:00 - 14:00 | Prânz |
| 14:00 - 16:30 | Ateliere de lucru (continuare) - Exemple, întrebari, răspunsuri |
| Preţ: 700 ron + TVA | Sunt incluse: - Participarea la discutia in plen si la atelierul pentru un program operational - Acces pe Internet la documentele conferinţei - Pauza de cafea - Masa de prânz în ziua conferinţei |
Pentru plăţi efectuate înainte de 31 mai, beneficiaţi de o reducere de 20%. Dupa această dată, aceeaşi reducere se aplică atunci când din aceeaşi organizaţie participă de la 3 membri în sus.
Pentru înscriere:
- Efectuaţi plata în favoarea companiei PERFECT Ltd.Co.Srl.,
Bucureşti, CUI R 2794951,
cont: RO21 BPOS 8100 2695 935ROL01 deschis la
BANC POST SA, sucursala Coşbuc sau
RO13 TREZ 7015 069X XX00 2585, Trezorerie Sector 1
- Completaţi apoi formularul de la adresa http://www.perfect.ro/inregistrare.php, sau completaţi formularul de mai jos, dand click pe
Informaţii suplimentare la: 0744 530 583, 021 323 67 00, 021 310 14 83